Încep cu o inimioară. Când încerc să scriu ceva despre el, de exemplu.. o amintire ce-l include în mod esențial, mă blochez... Mi se pare un gest banal, mult prea banal în comparație cu ceea ce vreau să relatez sau cu ceea ce este el în esență.
Heh..., se pare că zâmbesc în timp ce scriu.
“Te iubesc”. Asta îmi venea să scriu acum, dar iar mi se părea la fel de banal.., deși credeam că reprezintă prezentul sentimentelor mele față de el. Se pare că nu e doar atât. Mmm.., iar m-am surprins zâmbind. Nu știu dacă am mai scris în stilul ăsta vreodată, e ceva nou. Îmi place.
Hmm.., a trecut jumătate de oră de când am pus punctul după „Îmi place”. Îmi doresc să continui să scriu.
Îmi este dor. 25 ianuarie 2013. Asta e data de astăzi... Păăăi, „Te iubesc”. Din nou gândul ăsta, dar -de data asta- însoțit de „E perfect”. Heh.., chiar este. El. El este. Este perfect și atât.
Mmm, muzică pe fundal...
„It’s you and me, it’s always been
And how I feel about you, there’s no end, end.”
Adevărat.
And that's what i was thinking in the "Big Surprise" day, when you came to me and never left.
