E doar o stare (interogație)

     Obscuritate. Te observ. Mă cuprinzi.  Timpul parcă nu mai există.

Mâini, lenjerie, catifea, buze, parfum. Încep să cunosc arome halucinogene, nebănuite.
Simt fiecare atingere si pielea-mi este invadată de fiori, vibrații cutremuratoare.
Controlul se pierde si el. Obstacol nebănuit îmi este privirea, privirea ta serafică ce ma induce intr-o stare de ebrietate și nu mă lasă să gândesc.
     În cearceafuri se pierd faptele, totul pare atât de pueril, si totuși diferența este sesizabilă. 
Dorința atinge culmi grandioase, e febrilă, e arzatoare și nu se lasă stinsă. Se lasă îndeplinită.
Mișcări oscilatorii a două trupuri, până atunci intacte, transformă totul într-o lume invadată de beatitudine. 
Devine sublim, totul pare extrasenzorial.
      Imanența extazului psihic este inefabilă, rămâne un hazard. Lipești amintiri de mine. În spații enigmatice, mintea iși împrăștie gândurile. Dar sunt atât de impasibilă, le las să se desprindă, simt că trebuie să mă debarasez de rațiune.
Mă pierd de mine. Starea asta mă copleșește, dar nu vreau să se termine. De-ar putea ține o eternitate și.. încă puțin -doar puțin- poate că ar fi ideal. Zic "poate" pentru că nu prea știu ce este idealul... . Acum te știu doar pe tine. Pe mine m-am pierdut cand s-a creat fuziunea.